după ce termini o facultate românească (includ aici şi master, şi doctorat) nu poţi spune că eşti "competent" în ceva, nu, se cheamă că eşti autodidact. asta dacă, înainte de admitere, ai avut deja o bază, cât să îţi consolidezi întrucâtva discernământul. ca să îţi găseşti apoi singur nişte cărţi şi să nu le citeşti în cheia -- de cele mai multe ori falsă -- oferită de cei mai mulţi dintre profesori (în cazul în care unele dintre ele sunt în bibliografia vreunui curs).
aşa că termini o facultate şi nu eşti pregătit pentru nimic. pentru că mai nimeni nu ştie de ce predă acolo (dincolo de statut şi de ideea, atât de des nefericită, în cazul atâtora, de a fi "dascăl"), aşadar nimeni nu ştie despre ce anume vorbeşte şi dacă există o finalitate a informaţiilor livrate prin dictare. şi uite-aşa mai toţi absolvenţii, când se angajează, se duc unde se nimereşte şi sunt destul de mulţumiţi că au nimerit totuşi undeva şi că au şi ei un salariu cât să plătească întreţinerea şi restul facturilor. e greu să ajungi să crezi în meritul propriu, să ai o demnitate a profesiei pe care o practici, dacă nu ştii decât ce ţi-au livrat la cursuri cu nume pompoase nişte profesori a căror inspiraţie este epuizată complet imediat după conceperea titlului pe care cursul îl va avea scris frumos în orarul afişat la o săptămână sau mai bine după începerea anului universitar.