"Cînd m-am pomenit sin­gur acasă, aducîndu-mi aminte că făcusem un drum după-amiază cu Albertine, că voi cina poimîine cu doamna de Guermantes şi trebuie să răspund unei scrisori a Gilbertei, trei femei pe care le iubisem, mi-am spus că via­ţa noastră socială este ca atelierul unui artist, plin de schiţe lăsate în părăsire, în care am crezut un moment că ne-am putea fixa nevoia unei mari dragoste, dar nu m-am gîndit că, uneori, dacă schiţa nu e prea veche, se poate întîmpla să o reluăm şi să facem din ea o operă cu totul alta şi poate chiar mai însemnată decît aceea pe care o plănuisem la început." (M. Proust, Guermantes)

dependenta

eu le spun buticuri. cel mai interesant este pe o straduta paralela cu a mea. cand mi-e dor de sinceritate, la buticul asta ma duc. intreb daca au paine, desi stiu ca "nu tinem", iau o sticla de apa sau de suc. cea care vinde e fumatoare. are un calculator pe masuta, cu stanga joaca solitary, cu dreapta tine tigara. are si o masa afara, cu scrumiera si 2-3 tigari stinse in ea. la prima vedere, e antipatica. de fapt, e genul de persoana care nici la 50 de ani nu tine neaparat sa-i fie cuiva pe plac. nici macar de dragul vanzarilor. iar mie tocmai de-asta imi e simpatica. isi etaleaza umorile, nu are izbucniri pentru ca este un vulcan mereu activ. azi am surprins-o intr-un moment de bunavointa maxima. tot asa era, jumate absenta si indispusa. sunt mereu foarte amabila si zambitoare cand ii vorbesc. iar ea ma priveste intrigata, de parca ar vrea sa ma intrebe: "ce joc faci?". si am nevoie din cand in cand de camera aia mica si burdusita, pentru ca e singurul loc din care imi pot lua doza de sinceritate.

moon river

foile suprapuse ale cartii devenite corso pentru o musca destul de uratica in felul ei. pe cartea din care traduc. in care se spune ca ne e mai frica de partea divina din noi decat de aia demonica. delicatese turcesti, carti carti carti, foi foi foi pe tot biroul. doar cafeaua la nisip mai lipseste.

pauza pentru preparare de cafea la minut. ca doar nisipul masoara si el timpul. izomorfism? ventilator pornit. din castile lasate pe birou clipoceste muzica. zaharul nu s-a topit, iar frisca de deasupra am baut-o in graba. fierbinte apa, dar nu cat sa dizolve cristalele de zahar si de ness. mi-e pofta (da, pentru ca vorbim aici de niste delicatese si delicii) de roman american in care oamenii se intampla. un mic dejun la tiffany. carti pe care ti-ai dori sa le citesti inca o data pentru prima oara. si inca o data si inca o data, mereu pentru prima oara.

era si la capote o pisica, nu-i asa? cat.

iar musca se asezase pe delete. cred ca e bolnava. am dat-o la o parte cu degetul si nu a zburat - ne-am imprietenit?

de vorba

conversatie cu D., care spune ca e mult mai e mai natural să treci incoerent, arbitrar dintr-o lume într-alta, decat cu ochii deschisi, dornic sa fii cat mai constient. am ramas datoare la capitolul itaca si viclenia lui ulise. seriozitatea mea accentuata. si naivitatile de care nu pot scapa.

cu provizii de tigari si toata gama de sucuri, ceaiuri si alcooluri, singura acasa.

"Dean took out other pictures. I realized these were all the snapshots which our children would look at someday with wonder, thinking their parents had lived smooth, well-ordered, stabilised-within-the-photo lives and got up in the morning to walk proudly on the sidewalks of life, never dreaming the raggedy madness and riot of our actual lives, our actual night, the hell of it, the senseless nightmare road. All of it inside endless and beginningless emptiness. Pitiful forms of ignorance." (Jack Kerouac, On the Road)

"scriu gratuit un vers hieratic"

am laptop! mama si tata, pentru ziua mea, care urmeaza. si cu asta am terminat vestile bune.

iar vesti rele nu am. pentru ca nu am primit. ca sa imi pun la incercare jocul cu semnele, am fortat iar nota. nici o veste inseamna nici o veste, nu e nimic rau in asta. e rau cand primesc vesti si incep sa nu mai inteleg nimic. sa nu primesc -- va fi mai bine.

numai ca acum citesc kafavis si nu am mare chef sa scriu. nu prea mai inteleg de ce imi placea in adolescenta. adica inca imi spune ceva, dar... ii si lipsesc multe alte atribute. seamana cu tagore, sententios, e un "intelept" senzual.

copy & paste, prin urmare.

dar din barbu, pentru ca e la polul opus, senzualitatea rece a gandului:

deci, versul meu, legat in largi turbane,

de lanci zbarlit, ca teasta unei cegi,

cu albele-i prapastii si capcane

si munti opiomani, nu-l intelegi!

in rest, ma gandesc la metoda reducerii la absurd. din cauza cartii pe care o traduc si a lucrurilor care se tot intampla de la o vreme incoace, fara sa inteleg mare lucru din ele. daca presupunem ca teza este falsa, iar concluzia la care ajungem este absurda, inseamna ca teza este adevarata. doamne, ce simplu ar fi sa rezolvam totul prin matematica! dar daca procedezi invers? presupui ca teza e adevarata si te trezesti in plin absurd? daca e doar un exercitiu, o iei imediat de la capat. dar daca te-ai pus pe tine acolo...

fara poezie lenesa. sa ramanem in matematici.

+ / -

cand totul merge aiurea, semnele sunt bune. ceasul este 13.13 sau 00.00 sau, mai rau, 17.07 intr-o zi de 17/07/07. ca sa nu mai vorbesc despre celelalte semne pe care le inventez de una singura, bazandu-ma pe faptul ca ar fi cel mai putin probabil ca, de exemplu, intorcandu-ma spre casa, sa gasesc o agrafa pe care am pierdut-o de dimineata. intrebare: daca agrafa a fost strivita de rotile unei masini, mai conteaza? nu este semn rau? oricum ar fi, cand vine confirmarea, realizez ca este o tampenie sa-mi pun tot felul de semne intr-o zi, "borne", coincidente stranii, la urma urmei, pe care le astept pentru ca nu stiu ce altceva mai e de asteptat. in schimb, cand se intampla exact invers si semnul ar fi negativ, apare frustrarea, dar si satisfactia ca negativismul meu este confirmat. asa ca nu sunt cu nimic mai linistita nici intr-un caz, nici in celalalt. e doar semnul unor obsesii de care nu pot sa scap, al unor anxietati pe care incerc sa le potolesc, fie si apeland la tot felul de trucuri de a caror naivitate sunt perfect constienta.
P.S. (merge si pentru edidare "post postare"?) am vazut, mesajul a fost consemnat ca fiind scris la 00:00... mda...

sevraj

intre timp, feist & (my)co:

who can be sure of anything through the distance that keeps you from knowing the truth

tell them the fairytale gone bad

i carry the sun in a golden cup, the moon in a silver bag.