dependenta

eu le spun buticuri. cel mai interesant este pe o straduta paralela cu a mea. cand mi-e dor de sinceritate, la buticul asta ma duc. intreb daca au paine, desi stiu ca "nu tinem", iau o sticla de apa sau de suc. cea care vinde e fumatoare. are un calculator pe masuta, cu stanga joaca solitary, cu dreapta tine tigara. are si o masa afara, cu scrumiera si 2-3 tigari stinse in ea. la prima vedere, e antipatica. de fapt, e genul de persoana care nici la 50 de ani nu tine neaparat sa-i fie cuiva pe plac. nici macar de dragul vanzarilor. iar mie tocmai de-asta imi e simpatica. isi etaleaza umorile, nu are izbucniri pentru ca este un vulcan mereu activ. azi am surprins-o intr-un moment de bunavointa maxima. tot asa era, jumate absenta si indispusa. sunt mereu foarte amabila si zambitoare cand ii vorbesc. iar ea ma priveste intrigata, de parca ar vrea sa ma intrebe: "ce joc faci?". si am nevoie din cand in cand de camera aia mica si burdusita, pentru ca e singurul loc din care imi pot lua doza de sinceritate.