„i am in the mood to dissolve into the sky”

aceste două pagini.
pentru că de câteva zile mă tot gândesc la virginia woolf, de care dau peste tot, în casă și pe net. și mă simt ca-n doamna dalloway. nu ca doamna dalloway: ca toată cartea.
știu, știu.

Virginia Woolf, from A Haunted House And Other Short Stories via

fuckyeahvirginiawoolf

i thought i should be beautiful

Mă uitam la un serial cu James Spader și îmi plăcea de el. În unul dintre episoade, apărea îmbrăcat în femeie. Și mi-am zis atunci că, deși, ca bărbat, e ok, e cam gras și destul de urât ca femeie. Cam asta spune și Dustin Hoffman în interviul de mai jos, numai că vorbește despre el însuși. Cu lacrimi în ochi.

acum, adică ieri & mâine

© Harold's Planet

citesc fragmente lungi din Poveste despre dragoste și întuneric și nu-i găsesc nici un cusur. așa că ziua asta se încheie bine, cum a și început.

iar mâine o să plec către constanța. 

ieri am fost luată prin surprindere de o veste bună și m-am bucurat tare. iar azi am fost bucuroasă pentru că am realizat că am avut un motiv important de bucurie și că am trăit-o din plin. e un sentiment foarte plăcut bucuria asta împărtășită. nu știam că succesul cuiva drag, implicat într-un proiect care merită să aibă succes, poate fi atât de... nu știu cum să zic... energizant cred că e un cuvânt potrivit. 

abia aștept să văd mica noastră grădină care promite să ne dea roșii, zmeură, căpșuni, vișine, mere, piersici, caise, smochine (de care, de cele mai multe ori, aflu doar din conversații telefonice). și le iau toamna în borcane și sticle. e un ritm aici. și tot ce ține de ritmicitate îmi dă un fel de confort interior. 

realizamente

experienta redactarii unui cv europass e cumplita. (mai ales cand nu candidezi pentru un job anume, ci pentru fantoma unui job viitor care nu se stie precis in ce consta). nu mai mult de 2 pagini, hai, 2 pagini jumate, daca e neaparata nevoie. iar tabelul ala (care mai e si ascuns) este alta minune. mi-a corupt documentul. chiar cand il terminasem, normal. n-au fost, domnule, in stare sa faca un buton de adaugare a altui camp de experienta. asa ca staaaaiii si deseneaza si ascunde liniute si linii. ca nu se face sa apara linii si liniute (se vad in wordpad si in word 2003, nu si in restul tipurilor de word). ca PDF nu vor, nu e clar de ce. n-au platit licenta la timp probabil. dar tu, ca sa candidezi pentru un post necunoscut care se poate ivi in viitor, trebuie sa stii bine urmatoarele:

• vreo 2 limbi straine la nivel B2 cel putin (de preferat macar una la C1-C2)
• administratie
• legi europene
• IT tools
• Word, etc-etc

iar la sfarsit, apasarea ratarii. ca mare lucru n-am facut, nici profesional, nici ne-. plus ca trebuie sa mai si scoti din experienta/studiile nerelevante, ca altfel treci de 3 pagini lejer si nu mai citeste nici dracu. am constatat totusi ca fac destul de multe. multe lucruri inutile. dar nu mai inutile ca ei, ca doar ce-au primit peste 20 000 de cv-uri. cine doamne iarta-ma se uita peste atatea?

de la un job la altul trebuie sa se vada PROGRESUL. mai pui adica o liniuta, doua, cu taskuri mai sofisticaaate. ca adica nu e ok sa sa ai un job cu o treapta mai jos decat cel de dinainte, ca se cheama ca nu te-ai priceput, nu te-ai realizat. tre sa progresam. 

la mai mare!

„uitați-vă la cărți!”

mâncarea se face singură-n bucătărie, pisoiul doarme, televizorul vorbește-n franceză, dar pe mute, muzica vine de dincolo, unde-am lăsat-o să cânte-n turcește, habibi, am început să citesc o carte și s-a făcut pagina 151, dar nici o grijă, că mai sunt 300, cu tot cu mulțumiri tuturor celor de mai jos.

astea-s serile-n care-mi aduc aminte că viața e și frumoasă. până când ceva începe să sune rău. lucruri de felul ăsta:

„Any of you who think a little something in alienation 'might do' should think otherwise” = „Aceia dintre voi care-și imaginează că un pic de alienare n-are cum să strice ar face bine să-și reevalueze opiniile”

„A doua zi dimineața Madeleine se trezi în patul ei. Întinsă pe burtă și cu mâinile sub cap, ca victima unei execuții. Care, în condițiile actuale, ar fi fost de preferat. Care ar fi fost o mare ușurare.”

mie îmi poate lua și un minut să-mi dau seama că acel care ² e de fapt which. or, când trebuie să traduc în engleză un cuvânt tradus deja din engleză ca să înțeleg că e doar o chestiune de sintaxă preluată așa, de-aia, de ce nu, dar cum altfel...

am citit un fragment din cartea asta în New Yorker sau așa ceva înainte să fie publicată. și mi-a plăcut la nebunie cum începe: „To start with, look at all the books.” și-abia o așteptam. a apărut în română aproape imediat. fast forward la librărie să o iau. deschid. „Pentru început uitați-vă la cărți!” -  așa că am plecat, nu mi-a mai trebuit. m-am și speriat. imperativul e destul de amenințător. și am și probleme cu autoritatea. dar a trecut timpul, am uitat, rănile s-au închis, mi-am spus că poate am exagerat, la urma urmei e redactată de RP Gheo, iar traducătoarea a mai tradus niște americani*.

mi-a compromis bucuria, dar nu de tot. n-am timp să comand cartea și acum nu mă pot opri din citit. și nu, nu vreau să citesc doar în original, vreau să citesc și în română și să mă bucur când văd că sunt cuvinte bine găsite și că se poate (ca în Sinuciderea fecioarelor).

dacă ne uităm la cărți și vedem lucruri de felul ăsta prin ele se poate să nu le mai vrem. o bună pledoarie pentru e-reader și book shopping instant.


_______________
*   Cartea iluziilor, Paul Auster, traducere de Dana Crăciun, Polirom, 2004, ediţia 1, Carte

Furtul. O poveste de iubire, Peter Carey, traducere de Dana Crăciun, Humanitas Fiction, 2007, ediţia 1, Carte

Harun şi Marea de Poveşti, Salman Rushdie, traducere de Dana Crăciun, Polirom, 2008, ediţia a 2-a, Carte

Intriga matrimonială, Jeffrey Eugenides, traducere de Dana Crăciun, Polirom, 2011, ediţia 1, Carte

Luka şi Focul Vieţii, Salman Rushdie, traducere de Dana Crăciun, Polirom, 2010, ediţia 1, Carte

Orient, Occident, Salman Rushdie, traducere de Dana Crăciun, Polirom, 2009, ediţia 1, Carte

Portret al artistului la tinereţe, James Joyce, traducere de Dana Crăciun, Humanitas Fiction, 2012, ediţia 1, E-Book

Restauraţia de catifea, Adam Michnik, traducere de Daciana Branea, Dana Chetrinescu, Dana Crăciun, Polirom, 2001, ediţia 1, Carte

Seducătoarea din Florenţa, Salman Rushdie, traducere de Dana Crăciun, Polirom, 2011, ediţia a 2-a, Carte

Seducătoarea din Florenţa, Salman Rushdie, traducere de Dana Crăciun, Polirom, 2009, ediţia 1, Carte

Serafimul şi Zambezi: Integrala prozei scurte, Muriel Spark, traducere de Dana Crăciun, Vellant, 2011, ediţia 1, Carte

Shalimar clovnul, Salman Rushdie, traducere de Dana Crăciun, Polirom, 2006, ediţia 1, Carte

Ultimul suspin al Maurului, Salman Rushdie, traducere de Dana Crăciun, Polirom, 2010, ediţia a 2-a, Carte

Ultimul suspin al Maurului, Salman Rushdie, traducere de Dana Crăciun, Polirom, 2002, ediţia 1, Carte

Versetele satanice, Salman Rushdie, traducere de Dana Crăciun, Polirom, 2007, ediţia 1, Carte

după ce termini o facultate românească (includ aici şi master, şi doctorat) nu poţi spune că eşti "competent" în ceva, nu, se cheamă că eşti autodidact. asta dacă, înainte de admitere, ai avut deja o bază, cât să îţi consolidezi întrucâtva discernământul. ca să îţi găseşti apoi singur nişte cărţi şi să nu le citeşti în cheia -- de cele mai multe ori falsă -- oferită de cei mai mulţi dintre profesori (în cazul în care unele dintre ele sunt în bibliografia vreunui curs).
aşa că termini o facultate şi nu eşti pregătit pentru nimic. pentru că mai nimeni nu ştie de ce predă acolo (dincolo de statut şi de ideea, atât de des nefericită, în cazul atâtora, de a fi "dascăl"), aşadar nimeni nu ştie despre ce anume vorbeşte şi dacă există o finalitate a informaţiilor livrate prin dictare. şi uite-aşa mai toţi absolvenţii, când se angajează, se duc unde se nimereşte şi sunt destul de mulţumiţi că au nimerit totuşi undeva şi că au şi ei un salariu cât să plătească întreţinerea şi restul facturilor. e greu să ajungi să crezi în meritul propriu, să ai o demnitate a profesiei pe care o practici, dacă nu ştii decât ce ţi-au livrat la cursuri cu nume pompoase nişte profesori a căror inspiraţie este epuizată complet imediat după conceperea titlului pe care cursul îl va avea scris frumos în orarul afişat la o săptămână sau mai bine după începerea anului universitar.

coşbuchianism

cooorrect. statistici, pagini, linkuri, manualul, examenul, sesiunea, bucata de cremene, totul, ţvetaeva, rilke, pasternak, leonid, maurice,
ceva, castane, ceasul, oastea, oştirile, răgazul, zăgazurile -- rupte.
colega, eleva, machiajul, penajul, stiloul,
alcovul, brelocul, scrisoarea, Iosif, Mut-em-enet, Potifar, Iosif-el.
cambrarea, stupoarea, orice.
albastră, neocastă, glastră, fereastră, la oglindă.

Ce să fac? Unde-mi stă capul?

Grabnic, hai să-nchid dulapul.
(Să mă port să nu mă prindă.)

insula pustie & eriniile

la urma urmelor, e foarte plăcut când citeşti o carte în care măcar una dintre voci îţi surâde amical şi te asigură, într-un fel sau altul, că tu eşti altfel decât personajele care-ţi sunt antipatice sau care fac greşeli peste greşeli şi doar mila autorului îi mai poate eventual scăpa de un sfârşit nefericit. 


pentru că nu e un posibil prieten şi pentru că nu te ţine de mână şi nu te mângâie pe spate spunându-ţi cât de simpatic şi de bun eşti, Max Aue din Binevoitoarele are puţine şanse să se numere printre personajele preferate ale secolului ajuns acum la al doilea deceniu. iar cartea, apăsătoare, ca orice carte bună despre holocaust, are şi ea puţiiine şanse să ocupe 16,5x24 cm în geamantanul pe care, nu-i aşa, cu toţii îl avem gata pregătit pentru momentul în care vom fi nevoiţi să ne abandonăm vastele biblioteci pentru a ne retrage pe o insulă pustie, în compania a zece cărţi preferate. şi mai are şi aproape 1 000 de pagini...


Max nu e un narator care să te ţină de mână şi, la drept vorbind, în toată cartea nu există nici măcar o singură frază care să te facă să-ţi spui: "m-am gândit şi eu la asta, dar nu ştiam cum s-o pun în cuvinte" (cu varianta "aşa e, are dreptate"). adică nu dai de nimic care să te facă să te simţi bine cu tine sau cu celălalt, fie el şi personaj livresc, nu musai principal, dintr-un roman validat de goncourt şi de academia franceză. despre cum şi de ce se citesc aceste 1 000 de pagini fără plictis, în episodul următor.

la un adică & CCW

apropo, am gasit azi in anticariatul din doamnei ceva care se numea dictionar invers si m-a derutat cumplit, apoi mi-a placut enorm si, in cele din urma, cautand niste cuvinte prin dansul, m-a derutat din nou si l-am lasat pe raftul de unde il culesesem, ca-mi dadea ameteli buchiseala invers alfabetica dupa care erau aranjate vorbele.

selectia si insiruirea cuvintelor avea ceva suprarealist cu totul. initial am crezut ca, din cine stie ce motive, au facutara un dictionar in care cuvintele sunt scrise dal fine al capo. si, cu aceasta nastrusnicie in minte, uitandu-ma in dictionar si picandu-mi ochii pe cuvinte totaaal nemaivazute-nemaiauzite-nemaipomenite, le citeam de-a-ndoaselea, dar tot n-aveau sens. cand am dat de rostul lor am fost incantata.

ma rog, carevasazica n-am inteles mai nimic, mi s-a parut ca era un listoi de cuvinte alese alandala care, cateva dintre ele, rimau. dar, cum nu stiam mare parte din ele, am ajuns la concluzia ca acele cuvinte nu exista si le pot asadar inventa eu, la o adica.

dar acum imi pare rau ca am cedat in fata nedumeririi unui dictionar fara definitii & counterclockwise, pentru ca exista pur si simplu cuvinte pe care nu le poti inventa de unul singur, desi ele exista deja.

oglinda & oglinjoara

in urma cu 7 ani am spart 2 oglinzi in mai putin de 2 luni. asta seara oglinda a cazut de pe masa si nu s-a spart. au trecut 7 ani, totusi, era si timpul. ianuarie spre sfarsit e momentul perfect, aniversarea e aproape completa: se inchide mai mult decat oficial un cerc care a fost vicios la un moment dat.